Istoria metroului din București: Când au fost realizate primele planuri

Primele planuri pentru înființarea unui metrou în București datează de mai bine de un secol, respectiv din 1909. Însă începutul primului Război Mondial a pus capăt acestui proiect.

Următoarea etapă din istoria metroului bucureștean o reprezintă anii 1930 când regele Carol al II- lea voia ca Bucureștiul să devină o capitală de nivel european.

Al doilea Război Mondial pune din nou piedică acestui proiect. Drept urmare în perioada comunistă se trece la construcția metroului bucureștean.

Începând cu anii 1960 specialiștii care lucrau la metrou erau doar români. În februarie 1975 au început lucrările efective.

Nicolae Ceaușescu s-a implicat direct în acest proiect în perioada 1972 – 1973. Pe 16 noiembrie 1979 a fost inaugurată prima magistrală a metroului bucureștean cu stațiile: Timpuri Noi și Semănătoarea.

În anii ”80 metroul s-a ramificat, iar trenurile erau de culoare galbenă. În 1979 erau doar 6 stații, iar în 89 erau aproape 40 de stații. Azi metroul are 51 de stații dispuse de-a lungul a 70 de kilometri.

În medie, aproximativ 600.000 de bucureșteni circulă zilnic cu metroul. Așa că de abia așteptăm să fie gata și primul tronson al magistralei 5 Drumul Taberei – Universitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *